Ideile care au stat la baza acestui concept au fost încadrarea în contextul local și crearea unui spațiu interior de consolare, printr-un anturaj intim de rămas bun. Arhitectura de tip monovolum care se deschide în zona accesului în clădire și încadrează peisajul rural și natural înconjurător, reușește să creioneze un spațiu simetric și simplu, inspirat din estetica arhitecturii specifice local.

Amplasată simbolic la bifurcația a două drumuri, pe malul râului Borșa, propune crearea unui spațiu introvertit, de consolare, printr-o ambianță intimă de rămas bun si respect pentru solemnitatea ceremoniilor încărcate emoțional pe care le deservește.

Arhitectura urmărește parcursul treptat dinspre exterior spre interior. Prin succesiunea de spații pornind din porticul acoperit conturat din elemente de lemn în zona accesului, spațiul interior se extinde pentru a permite unui numar mai mare de oameni sa participe la ceremonia funerară. Pe măsură ce se înaintează spre spațiul interior, caracterul devine introvertit, fiind definit de suprafetele mari opace albe. Spațiul interior se dezvoltă în jurul zonei centrale de amplasare a sicriului, evidențiată prin lumina care pătrunde zenital, fiind separată de anexele funcționale printr-un perete alb opus intrării care servește ca și final al parcursului spre interior prin reprezentarea pomului vieții, simbol al continuității după moarte prin ascensiune spre cer. 

Spațiul este înobilat prin lumina care patrunde prin raportul ritmat a golurilor și prin materialitate. Pardoseala de piatră, elementele ritmate de lemn ale șarpantei aparente în interior, placajul de lemn de pe pereți definesc ambianța pentru desfășurarea ceremoniilor cu caracter spiritual.